Colectează deşeuri electronice

ORADEA – Primăria municipiului Oradea organizează, începand cu luna martie 2008, acţiuni de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice. Aceasta va avea loc în ultima zi de vineri a lunii.

Orădenii vor putea scăpa de aparate de uz casnic de mici şi mari dimensiuni, echipamente informatice şi de telecomunicaţii, echipamente de larg consum, de iluminat, unelte electrice şi electronice (cu excepţia uneltelor industriale fixe de mari dimensiuni), jucării, echipamente sportive şi de agrement, dispozitive medicale (cu excepţia tuturor produselor implantate şi infectate),instrumente de supraveghere şi control şi distribuitoare automate.

Cetăţenii vor putea depozita deşeurile în vecinătatea platformelor de depozitare a deşeurilor menajere, fără a produce blocări ale căilor de acces în locuinţe.

Ridicarea deşeurilor se va face de către firma de salubritate SC RER Ecologic SA.
Carmen Brehoi



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase