Colectie unica de carte dedicata artistilor

Colectie unica de carte dedicata artistilor
Proiectul se va derula pe parcursul a câţiva ani, până când, în colecţie, vor fi cuprinşi toţi artiştii.

Fundatia Culturală „Ion Bradu” şi Editura Arca lansează un proiect mai larg dedicat personalităţilor artistice care au marcat, în ultimul secol, destinul cultural al Oradiei.

În cadrul acestui proiect va fi alcătuită o colecţie de carte – câte un volum pentru fiecare artist -, o colecţie de onoare care să acopere un spaţiu intim al apartenenţei comune la Oradea.

„Am fost solicitaţi să contribuim, prin colecţiile proprii, la completarea materialului, dar şi pentru a aduna, în continuare, lucrări, mărturii şi alte documente care ar face ca aceste ediţii să fie cât mai complete. Această serie de volume ar începe cu Paul Fux şi ar continua cu Fekete Iosif, Coriolan Hora, Traian Goga, Tibor Erno, Mihai Tompa ş.a.”, a spus Rodica Indig, proprietara Galeriei de Artă „Empire” din Oradea.

Lansare cu Paul Fux

Prima lansare va avea loc, cel mai probabil, anul acesta, cu volumul lui Paul Fux – cunoscut în principal ca scenograf la Teatrul de Păpuşi din Oradea, dar şi ca un artist complet, de avangardă, care a marcat discursul artistic al mai multor plasticieni orădeni.

„Deocamdată, la concentrarea volumului, au răspuns invitaţiei noastre: Tereza Mozeş, Emanoil Engel, Maria Zintz. Într-un entuziam demn de admirat, s-au alăturat Gabriela Bone, directorul Teatrului de Păpuşi de atunci; regizorul Maria Mierluţ, Marta şi Miklos Jakobovits, nume de referinţă ale artei plastice contemporane, orădeni şi, ca un arc peste timp, directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret «Arcadia», Marius Aron”, a precizat Rodica Indig.

Pentru cei interesaţi să contribuie cu lucrări, cercul rămâne deschis. Galeria Empire a luat fiinţă în anul 2002 şi deţine colecţii importante de pictură şi grafică semnate de Paul Fux şi nu numai.

„Acesta este scopul demersului nostru de a cere sprijin tuturor celor care deţin lucrări, documente, imagini, mărturii despre viaţa şi opera artiştilor orădeni. Cei care doresc să ne sprijine sunt rugaţi să ne caute la Galeria Empire (strada cuza Vodă, nr. 21/A) sau personal, Rodica Indig, la numărul de telefon: 0720.88.75.68, astfel încât, împreună, să putem marca o reuşită, atât a fiecărui volum în parte, dar şi pentru memoria şi prezentul cultural al oraşului nostru”, a mai adăugat Rodica Indig.

Crina Dobocan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !