Şcoli pregătite pentru elevi

Şcoli pregătite pentru elevi
ORADEA – Inspectorii Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor au verificat săptămâna trecută unităţile şcolare din judeţ pentru a se convinge de condiţiile cu care sunt aşteptaţi elevii în noul an şcolar.

Conform raportului înaintat de IŞJ şcolile bihorene sunt pregătite pentru începerea noului an şcolar cu unele mici excepţii.

Printre excepţiile nominalizate de conducerea IŞJ se numără şcolile din Tileagd, Urvind care din lipsă de fonduri nu au reuşit să finalizeze lucrările astfel că nu vor avea tot spaţiul şcolii disponibil pentru cursuri. În aceeaşi situaţie se regăsesc şi Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” şi şcoala din Gepiu care vor avea o parte din clădire blocată de lucrările de reabilitare care sunt în pkină desfăşurare.

Asimilare la jumătate

În anul şcolar 2007-2008 unităţilor şcolare din Bihor le-au fost alocate fonduri totale în valoare de 55,8 milioane lei noi, dar nivelul de cheltuire al acestora a ajuns de abia la mai puţin de jumătate. „Din cei 55.884 mii de lei noi alocaţi în acest an şcolar s-au cheltuit sub jumătate, principalul motiv este că lucrările sunt încă în derulare, au ajuns la 70% din ce trebuia realizat, dar decontarea se face la încheierea fiecărei etape”, ne-a informat ioan Şereş, inspector general al IŞJ Bihor.

Din punct de vedere al aprovizionării cu manuale retipărite noi în Bihor s-a ajuns la peste 70% din totalul programat să ajungă înainte de începerea noul an şcolar. De asemenea judeţul nostru beneficiază şi de 55 de microbuze şcolare pentru transportul elevilor, dar, conform reprezentanţilor IŞJ, aceste sunt insuficiente.

Valentin Teuca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !