Şcolile au fost luate la puricat

În perioada 8-11 mai, reprezentanţi ai Direcţiei Generale Învăţământ Preuniversitar Bihor au efectuat o inspecţie în mai multe şcoli. Au fost cuprinse în acţiune 16 şcoli generale, şase licee teoretice, patru grupuri şcolare, două colegii şi o şcoală specială.

„Inspecţia vizează creşterea eficienţei activităţii manageriale şi a eficienţei actului didactic”, a declarat Daniel Negrean, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.

La nivelul IŞJ Bihor au fost urmărite mai multe aspecte, şi anume: calitatea activităţii manageriale reflectată în conţinutul documentelor manageriale şi exercitarea funcţiei de control – evaluare; calitatea competenţelor manageriale ale inspectorilor şcolari generali adjuncţi, inspectorilor şcolari de specialitate şi inspectorilor şcolari; formarea continuă la nivelul IŞJ şi al Casei Corpului Didactic; încadrarea cu personal didactic a unităţilor de învăţământ şi activitatea de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor.

Pentru calitate

În ceea ce priveşte obiectivele inspecţiei în unităţile de învăţământ, aceasta a vizat competenţele manageriale şi profesionale ale directorilor unităţilor de învăţământ, nivelul de cunoaştere şi aplicării de către cadrele didactice a curricumului şcolar, calitatea activităţii de predare – învăţare – evaluare, calitatea activităţii extracurriculare şi nivelul standardelor şi al progresului şcolar realizat de elevi.

„Echipa de control a avut în vedere modul în care se reflectă în documentele manageriale şi în activitatea didactică, preocupările conducerii IŞJ şi ale conducerilor unităţilor de învăţământ pentru sporirea calităţii educaţie şi eficientizarea activităţii din învăţământ”, a mai precizat Daniel Negrean. Raportul inspecţiei va fi finalizat în perioada imediat următoare.

Ioana Iuhas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !