Colindă cu programare, la Primărie

Colindă cu programare, la Primărie
Primăria îi aşteaptă pe micuţii colindători de la unităţile de învăţământ din Oradea să treacă pragul instituţiei, începând cu data de 15 decembrie şi până în 19 decembrie inclusiv, între orele 10:00 – 13:00. Colindătorii vor fi aşteptaţi de Moş Crăciun în sala „Traian Moşoiu”, unde se va afla şi bradul împodobit de sărbători.


Regula mai puţin creştinească dar încetăţenită la această instituţie, colindătorii sunt primiţi de gazde în baza unei programări prealabile: „înscrierile şi programările se fac în perioada 2 – 12 decembrie, la ghişeele din Centrul pentru relaţii cu Publicul (parter Primăria Oradea). Conducerea unităţii de învăţământ care va solicita înscrierea va trebui să depună o cerere cu ştampila unităţii de învăţământ, în care să precizeze data şi ora la care se doreşte înscrierea grupului (în intervalul 15 – 19 decembrie, orele 10:00 – 13:00), numărul exact de colindători, dar şi numărul de telefon al cadrului didactic coordonator”, informează Primăria.

Nici numărul persoanei şi nici durata colindei nu e lăsată la voia întâmplării, din raţiuni de eficienţă. „Pentru a putea asigura fiecărei unităţi de învăţământ din Oradea posibilitatea de a colinda la Primărie, rugăm conducerea unităţilor de învăţământ să se limiteze la maxim trei grupe (clase) de elevi/unitate de învăţământ. Având în vedere numărul mare de solicitări din anii precedenţi, coordonatorul grupului de copii este rugat să vină pregătit cu un program de colinde de maxim 10 minute, tocmai pentru a face loc şi altor grupuri de copii”. Regulile sunt valabile şi pentru colindătorii care nu sunt elevi sau copii de grădiniţă.

„Pentru stabilirea fermă a zilei şi orei în care se doreşte prezenţa colindătorilor la Primăria Oradea, rugăm colindătorii să contacteze persoana desemnată cu evidenţa şi graficul prezenţei colindătorilor, pe d-na Cătălina Kuibuş, la numărul de telefon: 0722.159.473”, spune comunicatul Primăriei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !