Şcolite în ale reproducerii

ORADEA – În perioada iulie-noiembrie s-au desfăşurat la nivelul Oradiei acţiuni de informare în zonele defavorizate. Discuţii libere despre reproducere, prezentarea unei telenovele ce se axează pe subiecte sensibile privind viaţa sexuală, mii de pliante şi fluturaşi dar şi consiliere şi acordare de contraceptive gratuite.

Astfel se concretizează în câteva cuvinte programul ce s-a desfăşurat în Oradea în perioada iulie-noiembrie şi a cărui grup ţintă au fost femeile din mediile defavorizate. Născut din colaborarea mai multor instituţii din sfera socială şi medicală dar şi organizaţii non-guvernamentale, acest proiect a fost coordonat de Biroul de Promovare a Sănătăţii din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică Bihor. „Programul nostru s-a bucurat de reuşită. Peste 3.000 de bihorence au beneficiat de aceste informaţii utile.

De asemenea au avut loc diverse activităţi educative, am împărţit peste tot pliante şi fluturaşi”, a susţinut Carmen Dinescu, biolog la ASP Bihor dar şi coordonatorul local al programului, în cadrul unei conferinţe de presă ţinută azi la sediul ASP Bihor. „Efectele se vor vedea în timp. Atunci când vom sesiza o scădere a numărului de avorturi, vom putea spune într-adevăr că am reuşit ceea ce ne-am propus” a afirmat dr. Zoia Bitea, director executiv adjunct al ASP Bihor.

Adresabilitate mai mare

Consecinţele acestor informări au început să devină vizibile în cabinetele de planificare familială, acolo unde adresabilitatea celor care beneficiază de servicii medicale gratuite a crescut.

„Am avut în această perioadă aproximativ 1.000 de consultaţii, în urma cărora am oferit gratuit contraceptive sub formă de tablete, injecţii, sterilete sau prezervative” a spus dr. Patricia Pop, medic specialist în cadrul Cabinetului de Planificare Familială de la Maternitatea din Oradea. Dr. Pop a dorit să precizeze faptul că deşi programul de informare s-a încheiat, cabinetele de planificare familială vor distribui în continuare contraceptive gratuite.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase