Colţul specialistului

Colţul specialistului
Orice persoană care intră într-o bancă în cautarea unui credit va trebui să răspundă, pentru început, la următoarele întrebări standard: Ce fel de credit doriţi? Ce venituri aveţi? De când obţineţi aceste venituri? Sunt constante aceste venituri?

De foarte multe ori, după ce răspunde la aceste întrebări, persoana fizică este informată politicos de către angajatul băncii că nu se încadrează pentru credit la banca respectivă, fără ca discuţia să mai poată avansa la probleme legate de sumă, durată, valută, costuri, garanţii etc.

 

Care sunt motivele refuzului prematur? Veniturile pe care persoana fizică le obţine!

 

Neacceptarea de către bancă a unui venit obţinut de o persoană fizică poate fi cauzată de neîndeplinirea de către acel venit a unuia din următoarele trei criterii: tip, vechime, frecvenţă.

 

Există tipuri de venit care sunt unanim refuzate de bănci, şi anume: pensii de boală revizuibile, chirii neînregistrate la Finanţe, diverse venituri nedovedibile cu documente. Există şi categorii de venituri tratate diferenţiat de bănci, unele le acceptă, altele nu, sau doar în anumite condiţii. Ar fi vorba despre salarii din contracte de muncă pe perioadă determinată sau pentru persoane sub 21 de ani, venituri din dividende, diurne, venituri din străinătate, pensii, chirii, venituri din comisioane sau PFA, din activităţi agricole sau din contracte de agent/mandat/management.

 

Următorul criteriu, care trebuie trecut, este vechimea veniturilor. Şi acest criteriu diferă de la o bancă la alta, iar în momentul de faţă, o dată cu implementarea noilor norme BNR, au loc modificări importante datorate obligativităţii prezentării fişei fiscale pentru salarii, în special.

 

Şi al treilea criteriu, frecvenţa cu care se obţin veniturile, se poate dovedi eliminatoriu, în special pentru veniturile din comisioane, dividende, PFA sau diurne. În general, dacă veniturile obţinute de clienţi nu sunt constante, băncile calculează valori medii pentru veniturile fluctuante sau le elimină din calcul.

 

Iată o parte dintre motivele pentru care o vizită la bancă se poate termina mai repede decât vă doriţi. Este important să aflaţi motivele pentru care veniturile dvs. nu au fost acceptate, şi mai apoi să găsiţi bănci care acceptă şi acele venituri.

 

Liviu Sav

liviusav@ymail.com



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !