Comercianţii dictează preţul la lapte

Comercianţii dictează preţul la lapte
HUNEDOARA – Deşi în România producătorii de lapte primesc cel mai mic preţ pe litrul de lapte, consumatorii plătesc cel mai mare preţ din Uniunea Europeană.

Din cauza acestui paradox producătorii şi micii procesatori au hotărât să declare război comercianţilor.
„Preţurile pe care comercianţii le afişează sunt enorme. Ca să pot să-mi vând produsele într-un hypermarket am plătit 7.000 de euro. Nu câştig nimic din ceea ce vând acolo, doar că aşa reuşesc să îmi fac reclamă. Aproape 50% din preţul pe care cumpărătorul îl dă pe litrul de lapte intră în buzunarele acestor comercianţi”, declară Ioan Rişcuţa, unul dintre producătorii şi procesatorii din judeţ.


Problemele cu care producătorii şi micii procesatori din judeţ se confruntă sunt foarte mari. De la faptul că laptele la noi în judeţ este din ce în ce mai greu de găsit, la subvenţiile care nu s-au primit de un an de zile.
„Foarte mulţi producători de la noi au renunţat la această afacere şi şi-au vândut efectivele de animale. Astfel că sunt nevoit să mă duc la Arad sau Oradea pentru a putea strânge cantitatea de lapte necesară procesării. Subvenţiile pe care statul trebuia să mi le acorde anul trecut nu au sosit nici acum”, spune Rişcuţa.


Investiţiile pe care aceştia au trebuit să le facă, pentru a putea îndeplini cerinţele impuse de UE au fost foarte mari.
„Pe lângă investiţiile pe care le-am făcut în fermă şi fabrica de procesare a trebuit să investesc bani în bazinele de răcire din câteva sate din judeţ. Fără aceste bazine de răcire ţăranii din satele respective nu mai aveau cum să-şi vândă laptele, deoarece nu respectau normele UE ” declară Rişcuţa.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !