Comerţ mai echilibrat în Bihor

Nicolae Hoduţ
Nicolae Hoduţ
Soldul comercial al judeţului Bihor este negativ, dar s-a mai echilibrat faţă de 2008.

Criza economică are şi lucruri bune. Potrivit datelor transmise de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Bihor, în primele şase luni din acest an, balanţa comercială a judeţului s-a mai echilibrat, comparativ cu primul semestru din 2008. Cu alte cuvinte, deşi au scăzut atât importurile cât şi exporturile, procentul de scădere al importurilor este mai mare decât cel al exporturilor.

„Exporturile FOB realizate în perioada 1.01 – 30.06.2009 au fost de 408.897 de mii de euro, iar importurile CIF au însumat 475.958 mii de euro. Comparativ cu perioada similară din 2008, exporturile au scăzut cu 15,1%, iar importurile au scăzut cu 32,7%”, ne-a informat Nicolae Hoduţ, directorul coordonator al DJS Bihor. Soldul comercial FOB/CIF în perioada amintită a fost de – 66.979 de mii de euro, valoarea importurilor fiind mai mare decât valoarea exporturilor.

„În luna iunie 2009, în judeţul Bihor, exporturile FOB au însumat 72.010 mii de euro, iar importurile CIF, 89.780 de mii de euro. Comparativ cu iunie 2008, exporturile au scăzut cu 6,1%, iar importurile cu 25,1%. Faţă de luna mai 2009, exporturile din luna iunie 2009 au crescut cu 16,1%, iar importurile cu 2%”, a subliniat directorul coordonator al DJS Bihor.

Pe categorii

Ponderea cea mai mare la export în primul semestru din 2009 este deţinută de încălţăminte, pălării, umbrele şi articole similare (34,5%) şi maşini aparate şi echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginea (29%).

La importuri, o pondere importantă este deţinută de aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginea (22,1%) şi materiile textile (10,9%).

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !