Comisarul financiar Simionescu Nutu, judecat pentru mita

De Cristian Horgoș
1Comentariu
Comisarul financiar Simionescu Nutu, judecat pentru mita
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a inculpatului SIMIONESCU FLORENTIU NUTU, comisar superior în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Bihor, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2008 – iulie 2009, inculpatul Simionescu Florenţiu Nuţu, comisar superior în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Bihor, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o faţă de comisari din cadrul aceleiaşi instituţii, a primit în mai multe rânduri de la un denunţător (administrator al mai multor societăţi comerciale), prin intermediar, suma totală de 15.000 euro. Banii au fost primiţi pentru a proteja firmele administrate de denunţător cu ocazia controalelor efectuate de către comisari din cadrul Gărzii Financiare Bihor, în sensul de a nu efectua, la firmele administrate de acesta, controale amănunţite, care ar fi fost de natură a scoate la iveală ampla activitate evazionistă desfăşurată prin intermediul acestor societăţi în perioada respectivă şi de a nu lua alte măsuri legale faţă de firmele controlate.

La data de 31 mai 2012, procurorii au dispus reţinerea inculpatului Simionescu Florenţiu Nuţu pe un termen de 24 de ore, iar la data de 1 iunie 2012, procurorii au înlocuit această măsură cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea pe un termen de 30 de zile.

În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bihor.

DNA mai precizează că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor