Comisarul șef Marcel Ghirosa, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Reactualizat la:
31Comentarii
Comisarul șef Marcel Ghirosa, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare
Comisarul șef IPJ Bihor, Marcel Ghirosa, acuzat de luare de mită în formă continuată, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. 

Pe lângă pedeapsa cu suspendare, Tribunalul Bihor i-a interzis poilițistului să își practice meseria timp de 5 ani. Decizia instanței „interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat si dreptul de a ocupa functia, de a exercita profesia sau meseria de care s-a folosit pentru savarsirea infractiunii (functia de ofiter de politie), pe o durată de 5 ani, cu titlu de pedeapsă complementară”.

Conform soluției Tribunalului, Ghirosa va urma un program de reintegrare socială și va trebui să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunității în cadrul Mănăstirii Sfintei Cruci Oradea sau a Primăriei Oradea.

Sentința Tribunalului Bihor a fost atacată de Ghirosa, Curtea de Apel Oradea urmând să dea verdictul final.

Reamintim că în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA, comisarul șef Marcel Ghirosa este acuzat că a pretins și a primit mită pentru a clasa un accident rutier.

„În perioada 28 decembrie 2016 – 04 ianuarie 2017, inculpatul Ghirosa Marcel, în calitate de comisar șef în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor – Serviciul Rutier, în mod repetat, a pretins și primit de la o persoană cercetată pentru comiterea unui accident de circulație cu victime (martor în cauză), suma totală de 600 lei (primită în două tranșe).Banii respectivi au fost pretinși și primiți de ofițerul de poliție în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, respectiv pentru restituirea către martor a permisului de conducere ridicat în urma producerii evenimentului rutier și pentru soluționarea favorabilă a tuturor aspectelor rezultate din producerea accidentului de circulație susmenționat, inclusiv în sensul propunerii unei soluții de clasare a cauzei penale.

În cauză s-a  dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra sumei de 200 lei, pe care inculpatul Ghirosa Marcel a pus-o la dispoziţia organelor de urmărire penală pentru aplicarea măsurii sechestrului asigurător, în vederea confiscării speciale”.

 



31Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor