Comisia de Etica decide singura sanctiunile

Reactualizat la:
Comisia de Etica decide singura sanctiunile

Comisia de etică a universităţii va putea decide singură sancţiunile, inclusiv desfacerea contractului de muncă. Noua Lege a Educaţiei schimbă regulile, conferind putere comisiilor de etică a universităţilor. Dacă până în prezent Comisia de Etică ancheta cadrele didactice şi făcea propuneri de sancţionare Senatului, de acum aceasta va avea putere decizională. De asemenea, noua lege prevede că este ogligatoriu ca studenţii să aibă un reprezentant în Comisia de Etică.

„Comisia de etică va putea decide singură sancţiunile, inclusiv desfacerea contractului de muncă”, a declarat rectorul Cornel Antal.

Nou cod

La Oradea se lucrează la un nou cod de etică, adaptat după cerinţele noii legi a Educaţiei. Noul cod de etică al Universităţii din Oradea va fi supus votului Senatului Universităţii în şedinţa din 18 iulie.Totodată, s-a constituit o nouă Comisie de Etică. Membrii acesteia au fost propuşi de facultăţi. Din cei 22 de candidaţi propuşi, Senatul a ales, în şedinţa de luni, nouă membrii: şapte cadre didactice şi doi studenţi.

Noua Comisie de Etică este alcătuită din: Ovidiu Frăţilă de la Facultatea de Medicină şi Farmacie, Ioan Zainea de la Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, Ionel Cioară de la Ştiinţe Socio-Umane, Mircea Vereş de la Facultatea de Energetică, Daniel Bădulescu de la Ştiinţe Economice, Mariana Prichici de la Inginerie Managerială şi Tehnologică, Dumitru Draica de la Facultatea de Litere şi cei doi studenţi: Sergiu Morar de la Ştiinţe Juridice şi Constantin Pascariu de la Teologie Ortodoxă. Preşedintele Comisiei de Etică va fi ales după aprobarea regulamentului.

C.D.

Universitatea Oradea a crescut in ochii ARACIS



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase