Comisia Europeană îl urechează pe Eugen Teodorovici

2Comentarii
Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici - © Foto: G4Media
Comisia Europeană transmite, referitor la propunerea lui Eugen Teodorovici legată de limitarea forței de muncă în statele UE, că liberul acces este un drept fundamental, iar Comisia a militat tot timpul pentru crearea unei piețe interne mai echitabile.

„De regulă, nu comentăm comentarii. Libera circulație a angajaților este un drept fundamental în UE, unul dintre pilonii pieței interne prevăzut în tratate și, conform studiilor, dreptul de care europenii se bucură cel mai mult.

Poziția Comisiei Europene a fost clară încă de la începutul acestui mandat: crearea unei piețe interne mai echitabile și cu o integrare mai profundă reprezintă o componentă esențială pentru construirea unei Europe mai sociale. Pentru a funcționa în mod adecvat, mobilitatea forței de muncă trebuie să se bazeze pe reglementări clare, corecte și aplicabile, spre exemplu prin consacrarea principiului remunerațiilor egale pentru munca egală, realizată în poziții similare de către angajații detașați.

În același timp, prin intermediul pilonului european al drepturilor sociale, UE și-a asumat angajamentul de a asigura condiții de lucru și de trai mai bun în întreaga Uniune, în contextul provocărilor, precum îmbătrânirea cetățenilor, globalizarea și digitalizarea”, se arată în poziția Comisiei Europene, transmisă prin Christian Wigand, purtător de cuvânt.

SURSA: MEDIAFAX



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor