Comisie specială pentru cazul minorei plecate ilegal în SUA

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
4Comentarii
Comisie specială pentru cazul minorei plecate ilegal în SUA
La propunerea lui Dacian Foncea, CJ înfiinţează o comisie specială de investigaţie. Între timp, minora K.A. a revenit în ţară.

La propunerea consilierului judeţean PNL Dacian Foncea, consilierii judeţeni vor forma o comisie specială pentru analizarea împrejurărilor în care minora K.A. de 16 ani a părăsit România pentru Statele Unite, fără să aibă acordul tutorelui legal – preşedintele Consiliului Judeţean, Pasztor Sandor. Adolescenta era în plasament la Fundaţia Emanuel Speranţa României, prin sentinţă civilă, iar Comisia pentru Protecţia Copilului – prezidată de Carmen Soltănel – a emis un aviz favorabil. În baza acestui aviz favorabil insuficient, minora a ieşit din ţară.

Între timp, însă, de la izbucnirea scandalului minora a revenit în ţară şi va rămâne aici până când Poliţia va confirma că nu este vorba despre trafic de persoane, în acest caz.

„Am avut obligaţia de a anunţa organele competente în 24 de ore, ceea ce am şi făcut. Am format o comisie de disciplină a funcţionarilor publici, care a avut deja două întâlniri. Minora a fost readusă şi am reuşit să discut cu ea, însă ce spune ea doar înrăutăţeşte situaţia. Minora este acum aici”, s-a exprimat Pasztor, de o manieră enigmatică.

Din comisia specială fac parte consilierii judeţeni Dacian Foncea (PNL), Stela Babău (PSD) şi Keri Hajnal (UDMR). Foncea a precizat că vrea „o comisie în care să se constate nu neapărat o culpă, ci un context, în cazul minorei”.

„Colegii să fie corecţi”

Director al DGASPC Bihor şi vicepreşedinte în Comisia pentru Protecţia Copilului, prezidată de secretarul Soltănel, Călin Puia a reacţionat astfel. „Ce mai contează o comisie în plus sau în minus? Oricum există comisia de disciplină. Atât că trebuie să duc două seturi de documente, la cele două comisii.Fiecare îşi poate da cu părerea, dar eu sper să fie corecţi colegii, pentru că apoi îi pot acţiona în instanţă”, a declarat Puia. Acesta a precizat că exista un acord pentru plecarea la studii în Statele Unite, emis în 2015 de preşedintele Consiliului Judeţean de la acea vreme – Cornel Popa. În baza acestui acord pentru plecarea la studii în SUA minora ar fi fost lăsată de autorităţi să iasă din ţară, la începutul lunii noiembrie.

O minoră aflată în plasament a ieşit din ţară fără acordul preşedintelui CJ. Directorului Puia i se cere de acum demisia, „dacă se confirmă suspiciunea”.O minoră din centrul de plasament din Ineu, al Fundaţiei Emanuel Speranţa României a plecat la studii în SUA, fără acordul scris al preşedintelui C...



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor