Compania de asigurări Carpatica Asig a intrat în faliment

4Comentarii
Peste 936 de mii de poliţe RCA sunt încheiate la Carpatica Asig
Peste 936 de mii de poliţe RCA sunt încheiate la Carpatica Asig

După Astra, încă o companie de asigurări a intrat în faliment. Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a hotărât în ședința din data de 27 iulie 2016 retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Carpatica Asig S.A., pe baza unui set de rapoarte care au evidențiat starea de insolvenţă a acesteia, şi promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment.

Hotărârea Consiliului ASF de retragere a autorizației Carpatica Asig a avut la bază concluziile Raportului de audit financiar pe 2015 întocmit de firma Mazars, coroborate cu Raportul de evaluare elaborat de Deloitte, precum și cu Raportul de îndeplinire de către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a mandatului de administrator temporar. „Toate acestea evidențiază deteriorarea accentuată a indicatorilor financiari ai societății, conform situațiilor înregistrate la 31 decembrie 2015, și respectiv la 30 iunie 2016”, se precizează în comunicatul ASF.

Pe minus

Astfel, la 31 decembrie 2015, Carpatica Asig avea capitaluri proprii de minus 611,4 milioane de lei, cu un necesar de capital corespunzător de 690,4 mil. lei, un coeficient de lichiditate de 0,31 și o marjă de solvabilitate de minus 612,9 milioane de lei. La 30 iunie 2016, situația financiară a societății s-a menținut în teritoriul negativ, Carpatica Asig înregistrând capitaluri proprii de minus 613,7 milioane de lei, un coeficient de lichiditate de 0,46 și o marjă de solvabilitate de minus 615 milioane de lei.

Conform Deciziei ASF, societatea are obligația ca în termen de 30 de zile de la publicarea documentului în Monitorul Oficial să predea Fondului de Garantare a Asiguraților evidențele complete ale dosarelor de daună, în vederea publicării listei potențialilor creditori în asigurări.

Numărul dosarelor de daună deschise până la data de 31 mai 2016 se ridica la 26.520. De asemenea, asigurătorul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru notificarea asiguraților atât cu privire la posibilitatea acestora de a denunța contractele de asigurare cu societatea Carpatica Asig, cât și cu privire la dreptul acestora de a recupera primele de asigurare aferente, proporțional cu perioada cuprinsă între momentul denunțării și cel al expirării duratei de valabilitate a acestora.

Principala preocupare a ASF este protejarea intereselor clienților societății Carpatica Asig, în strânsă cooperare cu Fondul de Garantare a Asiguraților, și menținerea stabilității sistemului de asigurări. Conform legislației în vigoare, protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător revine FGA, în limita plafonului de 450.000 de lei per asigurat. Pe baza calculelor experților ASF, FGA va suporta, în urma pronunțării falimentului Carpatica Asig, un impact net de până la 624 milioane de lei.

Poliţele de asigurare emise de Carpatica Asig S.A. rămân în vigoare până la data expirării. Societatea avea la data de 30.06.2016 un portofoliu de 1.310.852 de contracte de asigurare, dintre care 936.089 polițe RCA.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor