Compartiment pentru combaterea sărăciei la AJOFM Bihor

3Comentarii
Compartiment pentru combaterea sărăciei la AJOFM Bihor
În cadrul AJOFM Bihor s-a înfiinţat un Compartiment pentru Economie Socială, care atestă întreprinderile de economie socială potrivit Legii nr. 219 din 23.07.2015.

În România se pune accent pe economia socială ca instrument de incluziune socială şi combatere a sărăciei.

„Economia socială este ansamblul activităţilor organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivităţi sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupului vulnerabil şi producerea şi furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări”, informează Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor.

Principiile care stau la baza economiei sociale sunt: prioritate acordată individului şi obiectivelor sociale faţă de creşterea profitului; solidaritate şi responsabilitate colectivă; convergenţa dintre interesele membrilor asociaţi şi interesul general şi/sau interesele unei colectivităţi; control democratic al membrilor, exercitat asupra activităţilor desfăşurate; caracter voluntar şi liber al asocierii în formele de organizare specifice domeniului economiei sociale.

Informaţii suplimentare şi acte necesare în vederea obţinerii atestatului de întreprindere socială, respectiv de întreprindere socială de inserţie, se pot obţine la sediul AJOFM Bihor (Oradea, str. Transilvaniei nr. 2), prin Compartimentul pentru Economie Socială, persoană de contact Ilca Simona, tel. 0259/436.821, e-mail: simona.ilca@bh.anofm.ro.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor