Compensare din oficiu pentru firme

Compensare din oficiu pentru firme
Sumele pe care le au de încasat agenţii economici vor fi restituite din oficiu, după compensare.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.88/29.09.2010 aduce o serie de modificări şi completări Codului de procedură fiscală, potrivit informaţiilor primite de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor.

Modificări

„Astfel, de la data de 01.10.2010, nivelul dobânzii de întârziere este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale”, ne-a comunicat Meda Paştin de la Compartimentul Mass-media din cadrul DGFP Bihor.

Mai mult, dacă debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organul fiscal nu va proceda la executarea silita sau executarea silită se suspendă dacă există sau se depune o cerere de restituire/rambursare, iar cuantumul sumei solicitate este egal sau mai mare decât creanţa fiscală datorată de debitor.

Tot de la data de 01.11.2010 se sting prin compensare creanţele statului reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor cât şi de debitor.

„Compensarea operează de drept la data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile. În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile şi penalităţile de întârziere sau majorările de întârziere, după caz, se calculează până la această dată”, a precizat Meda Paştin. Compensarea se constată de către organul fiscal, la cererea debitorului sau din oficiu.

D.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase