Compensate pe retete electronice

De Otilia Șandor
Compensate pe retete electronice
Eliberarea compensatelor electronic nu ar trebui să afecteze bolnavii în vreun fel.

Din 1 iulie, se implementează programul electronic de eliberare a reţetelor compensate, în paralel cu cel clasic, timp de şase luni.

Practic de luni, 2 iulie a.c., bolnavii vor primi fie o reţetă sub forma de A4 (mărimea unei coli ministeriale) – printată din calculator, fie o reţetă clasică.

Teoretic, bolnavii nu vor fi afectaţi de schimbarea modului de prescriere a reţetei fiindcă cei ce le eliberează reţete pe calculator au măsuri de rezervă în caz că programul informatizat de defectează, sau reţeaua de internet are sincope ori intervine o pană de curent.

În caz de neregulă a programului electronic, medicul va putea elibera reţeta „off-line”, ceea ce înseamnă că bolnavul va primi tot o reţetă în formă de A4, ca şi din programul electronic (e o formă de protecţie pentru momentele când medicii nu vor putea lucra on-line în programul electronic). În cel mai rău caz, medicul va prescrie medicamentele în mod clasic, pe tipul de reţete folosit până acum. În niciun caz însă, medicul nu va elibera către bolnav două reţete diferite (electronică şi clasică), au atenţionat inspectorii Casei de Asigurări de Sănătate Bihor.

Direcţia de Sănătate Publică Bihor explică faptul că eliberarea în mod electronic a reţetelor medicale are mai multe avantaje (eliminarea posibilităţilor de înscriere eronată a datelor în reţea, timp scurt pentru eliberarea unei reţete, cod de bare pe reţete pentru care farmaciştii vor trebui să deţină un dispozitiv de citire, soft-er pus gratuit la dispoziţia medicilor şi farmaciştilor gratuit). Inspectorii sanitari spun că datele conţinute în reţeta electronică de la prescriptori înregistrate on-line se vor „întâlni” cu cele înregistrate de către farmacie, realizându-se o uniformizare a acestora între soft şi programul CAS, validând astfel prescripţia. Inspectorii spun că din verificările făcute, în judeţul nostru nu e nicio localitate fără conexiune la internet.

Din 1 iulie, trec de la CAS Bihor la Finante

 

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !