Proiectul a fost finanțat prin Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 „Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici si mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.1 – „Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”.
Autoritatea de Management: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Organismul Intermediar: Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Valoarea totală a proiectului este 1.354.738,65 lei, din care asistența financiară nerambursabilă este 894.460,00 lei din care 760.291,00 lei valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR.
Obiectivul general al societății este acela de a-și dezvolta activitatea economică prin producția de flacoane din PET pentru săpunuri și detergenți lichizi. Pentru aceasta, societatea a implementat strategii de dezvoltare și extindere a activității, de creștere a competitivității care să contribuie la creșterea cotei de piață și a gradului de profitabilitate a societății, creșterea calității și extinderea gamei de produse și servicii oferite, îmbunătățirea raportului cost/preț și reducerea termenelor de finalizare/livrare către clienții săi.
Proiectul s-a implementat in Municipiul Oradea, Str. Spartacus, nr. 31, Județul Bihor.
Impactul proiectului la nivelul Municipiului Oradea, Județul Bihor, Regiunea Nord-Vest reies din rezultatele proiectului: achiziția de utilaje (Linie de suflat PET (1 buc), Container birou (1 buc), Panouri fotovoltaice (1 buc)), crearea și menținerea de noi locuri de munca care să dezvolte și să extindă capacitatea de producție a societății, reușindu-se crearea a 5 noi locuri de muncă precum și să automatizeze principalele procese tehnologice care să ducă la creșterea cifrei de afaceri.
Detalii suplimentare puteți obține de la:
Nume persoană contact: HAIDUC SANDU-MOISE; Funcție: Administrator
Tel./fax 0774463104 / 0259441911; e-mail: haiduccleanpower@hotmail.com
Citiți principiile noastre de moderare aici!