Concedii mai multe, zile mai puţine

1Comentariu
Concedii mai multe, zile mai puţine
ORADEA – Bihorenii nu au exagerat în 2008 cu concediile medicale. Ba din contră, în 2008 angajaţii şi-au luat mai puţin cu aproape 2.000 de zile de concediu medical, chiar dacă numărul concediilor medicale eliberate a fost mai mare.

Potrivit datelor furnizate de către Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, în 2007 un număr de 111.088 de bihoreni au intrat în concediu medical şi numărul celor care au beneficiat de acest drept a crescut în 2008 la 123.684. Cu toate acestea, numărul de zile de concediu medical a fost în 2008 mai mic (870.490) decât în 2007 (872.593).

Boli frecvente

Potrivit CAS, afecţiunile frecvente pentru care bihorenii s-au internat la spital  şi ulterior au primit concediu medical au fost: fracturi, hipertensiune arterială, afecţiuni ale discurilor intervertebrale, colecistită. Afecţiunile predominante care au fost tratate în ambulatoriu şi pentru care bihorenii au primit concediu medical în 2008 au fost infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare cu localizări multiple, bronşită şi bronşiolită acută, faringită şi amigdalită acută, spondiloză, hipertensiune, colecistită.
CAS Bihor informează că durata concediilor medicale este de cel mult 183 de zile într-un an, socotită din prima zi de îmbolnăvire.

90 de zile

Însă din a 91-a zi de concediu medical, prelungirea acestei perioade se poate realiza doar cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale.
Asiguraţii care s-au îmbolnăvit în timpul concediului de odihnă sau al concediului fără plată beneficiază de concediu medical, zilele de concediu de odihnă sau fără plată fiind reprogramate. Pentru asiguraţii cu mai multe locuri de muncă, concediile se eliberează de către fiecare angajator, după caz. Dacă un asigurat primeşte într-o lună de zile mai multe concedii medicale pentru afecţiuni diferite, fără întrerupere între ele, acestea se plătesc separat.
De reţinut că durata concediilor pentru tuberculoză, neoplazii, concedii pentru sarcină, lăuzie şi îngrijirea copilului bolnav nu scade numărul zilelor de concediu medical acordate asiguraţilor pentru celelalte afecţiuni.

 

Otilia Sandor



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor