Concediu plătit pentru părinţii adoptivi

Reactualizat la:
Concediu plătit pentru părinţii adoptivi
BUCUREŞTI – Oficiul Român pentru Adopţii intenţionează să elaboreze un proiect de lege pentru încurajarea adopţiilor naţionale. Astfel, cei care adoptă un copil care are cel puţin patru ani ar putea beneficia de concediu plătit.

În acest timp, părinţii ar urma să îl integreze pe copil în familie. În acest moment, în România sunt în jur de 300 de copii mari care pot fi adoptaţi.

“Am comunicat foarte mult cu familiile care au adoptat copii de 4 ani şi de la ei mi-am dat seama că ar avea nevoie de timp de acomodare cu copilul”, a declarat Teodora Bertzi, preşedintele Oficiului Român pentru Adopţii.

Reprezentanţii Oficiului Român pentru Adopţii anunţă că în acest an numărul copiilor abandonaţi a scăzut. În acelaşi timp, numărul adopţiilor s-a menţinut la acelaşi nivel cu cel de anul trecut. În România, 80 de mii de copii din totalul de 4,6 milioane sunt instituţionalizaţi. Dintre aceştia, o treime au fost încredinţaţi rudelor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase