Concert caritabil pentru Sorin

1Comentariu
Concert caritabil pentru Sorin
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12 iunie, la Filarmonica din Oradea.

Formaţia „The Marker”, câştigătoarea Cerbului de Argint Brasov, ediţia 2009, va susţine sâmbătă, 12 iunie, de la ora 19:00, la Filarmonica de Stat din Oradea un concert de caritate. Alături de ei vor cânta şi alţi invitaţi. Evenimentul este organizat de Fundaţia „Nu mă uita” din Braşov, în colaborare cu Asociaţia „Centrul Creştin Viaţa Nouă Oradea” pentru Sorin Gologan, un băiat de 14 ani, care suferă de o formă rară de cancer. „Fundaţia «Nu mă uita» este organizatorul unui turneu naţional, organizat în scopul strângerii de fonduri pentru tratamentele unui băiat de 14 ani, Sorin Gologan”, a declarat Aristica Berca, de la Asociaţia Centrul Creştin Viaţa Nouă din Oradea.

Bolnav de cancer

„Sorin, persoana pentru care se strâng banii, a fost diagnosticat cu Neuroblastom Toracic, o formă rară şi foarte gravă de cancer, care evoluează foarte rapid şi îi atacă pe zi ce trece corpul. El are şanse mari de recuperare, iar asta ne dă un implus şi mai mare să luptăm împreună. Institutul Gustave Roussy, cea mai veche clinică de oncologie din Europa, care este specializată pe tumorile solide, este singurul loc unde Sorin poate beneficia de tratament pentru această boală. Tratamentul începe de la 165. 000 de euro. Momentan Sorin este în Italia, unde diagnosticul pus în România a fost confirmat. A început chimioterapia, iar pe data de 15 iunie, dacă totul va decurge bine, va începe radioterapia. De aceea îi provocăm pe orădeni să vină la acest concert, pentru a fi împreună solidari cu Sorin, prin banii care vor fi donaţi pentru tratamentele de care el are nevoie”, spun organizatorii. Mai multe detalii se pot afla pe pagina web: http://www.soringologan.com.

C.D.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor