Concert caritabil

Concert caritabil
Lions Club „22” Oradea, o asociaţie non-profit care se preocupă de nevoile comunităţii bihorene de peste opt ani de zile, organizează, sâmbăta, 13 noiembrie, la ora 19:00, la Filarmonica de Stat Oradea, un concert de caritate.

Concertul reprezintă principala modalitate de atragere de fonduri pentru organizarea «Taberei pentru copii năzdrăvani», o tabără specială pentru copii diabetici, aflată la a III-a ediţie. Aici, pe parcursul a şapte zile, copiii învaţă cum să mănânce sănătos, cum să-şi măsoare singuri glicemia şi caloriile de care au nevoie sau pur şi simplu să interacţioneze cu ceilalţi copii aflaţi în aceeaşi situaţie. Sunt implicaţi într-o serie de activităţi atractive, sub supravegherea permanentă a cadrelor medicale specializate şi a voluntarilor Lions. Sperăm să vă întâlnim în seara de 13 noiembrie la Filarmonică pentru petrecerea unei seri de calitate, în compania muzicii clasice şi a oamenilor cu inimă mare”, spune Irina Crişan, secretarul Clubului Lions 22.

„Sunt în clasa a IV-a. Am participat pentru prima oară la tabăra organizată de Clubul Lions. Aici, mi-au plăcut multe lucruri: picnicul, mâncarea, concursurile şi copiii. Asistentele au fost foarte drăguţe. Sper să merg în tabără şi anul viitor”, spus Brigitta, una dintre beneficiarele taberei.
Concertul va fi susţinut de septetul Filarmonicii din Oradea. Alături de ei vor evolua membrii Dans Club 80.

Biletele şi detaliile despre acest proiect se pot afla la numărul de telefon 0744.574.982.

V.B.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !