Concert de virtuozitate pianistică la Filarmonică

De Alexandru Guiaș
Reactualizat la:
Concert cu piesele lui Weber, Liszt și Glazunov
Concert cu piesele lui Weber, Liszt și Glazunov
Orădenii melomani sunt invitați azi, de la ora 19 în sala de concerte „Enescu-Bartók”, la un concert în interpretarea orchestrei simfonice a Filarmonicii de Stat din Oradea, sub bagheta dirijorului Romeo Rîmbu și a solistului Daniel Goiți (pian).

Iubitorii genului vor fi încântați auditiv cu piese ale compozitorilor C.M. v. Weber (uvertura „Freischutz” – Vânătorul iscusit), F. Liszt (Concert pentru pian și orchestră nr.1 în Mi bemol major) și A.K. Glazunov (Simfonia a V-a în Si bemol major).

Referitor la concert Romeo Rîmbu a declarat că „este un program cu lucrări care aparțin curentului romantic, care au o exprimare directă a emoțiilor fără opreliști (diferit față de clasicism). Programul a fost gândit ca să transmită celor prezenți la concert o forță interioară deosebită. Uvertura celebră a lui Weber, care poate fi considerat întemeietorul operei germane, este o reușită din toate punctele de vedere. Simfonia este una din cele mai cunoscute piese a lui Glazunov, din cele opt creații simfonice ale compozitorului rus. Îmbină foarte bine părțile rapide cu cele lente într-o simbioză fantastică”.

La rândul său pianistul Daniel Goiți a precizat că „Concertul pentru pian a lui Liszt crează un suflu romantic deosebit, aidoma poemelor simfonice. Scurt dar cuprinzător, greu de stăpânit, Liszt a întrecut măiestria tehnicii. Unui pianist care dorește să interpreteze concertul lui Liszt îi trebuie luni sau ani de zile pentru a stăpânii tehnica necesară. Concertul e o bravură de acrobații și tehnică pianistică tipice lui Liszt”.

Despre artist

Daniel Goiţi este un artist apreciat pretutindeni atât pentru claritatea şi precizia tehnicii, cât şi pentru forţa expresivă a stilului său interpretativ, rezultată dintr-o permanentă şi profundă înţelegere şi trăire a discursului muzical redat. Pianistul s-a născut în 1968 la Reşiţa, unde a urmat cursurile Şcolii de Muzică din localitate, urmată de Şcoala de Muzică din Cluj-Napoca și Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. Participă la numeroase concursuri interne și internaționale pentru pian, unde câștigă numeroase premii. Daniel Goiţi este profesor la catedra de pian-orgă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase