Concert în premieră absolută

Orchestra Filarmonicii din Oradea va acompania corul Caerdydd
Orchestra Filarmonicii din Oradea va acompania corul Caerdydd
Concertul va fi susţinut, joi 29 octombrie, de la ora 19:00, la Bazilica Romno-Catolică.

După succesul de care s-a bucurat a doua ediţie a Festivalului de muzică franceză, Filarmonica de Stat din Oradea invită publicul orădean să participe la un nou concert extraordinar. Este vorba de „Petite Messe Solennelle” de Gioacchino Rossini, care va avea loc în 29 octombrie, de la ora 19:00, la Bazilica Romano-Catolică din Oradea (str. Şirul Canonicilor). Concertul va fi susţinut de orchestra şi corul Filarmonicii de Stat din Oradea, împreună cu renumiţi solişti din ţară şi corul Caerdydd, din Cardiff (Ţara Galilor).

 

Premieră

 

Conducerea muzicală aparţine renumitului dirijor clujean Cristian Sandu, cunoscut de publicul orădean în urma nenumăratelor colaborări cu Filarmonica de Stat din Oradea. Evenimentul este organizat, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor, de Filarmonica de Stat din Oradea, în colaborare cu Asociaţia Varadinum Opera Centre şi Episcopia Romano-Catolică din Oradea.

„Petite Messe Solennelle a fost scrisă în anul 1863 de G. Rossini, pentru cor de 12 persoane, două piane şi un armoniu. Piesa a fost orchestrată după moartea compozitorului, iar varianta orchestrală a acestei minunate lucrări sacre se va cânta în premieră absolută pentru România”, explică Florin Estefan, preşedintele Varadinum Opera Centre.
Preţul unui bilet este de 13 lei. Biletele se găsesc la casieria Filarmonicii de Stat.

Crina Dobocan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !