Concertul de Anul Nou, un succes remarcabil

Concertul de Anul Nou, un succes remarcabil
Timp de două ore, orădenii au participat la un regal artistic.

Concertul de Anul Nou, organizat duminică seara la Casa de Cultura a Sindicatelor de către Filarmonica de Stat din Oradea, s-a dovedit a fi un succes remarcabil. Sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor a fost neîncăpătoare în faţa celor peste 800 de orădeni care au dorit să-i asculte pe cei trei solişti ai Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca: Cristian Mogoşan, Daniel Ovidiu şi Sorin Lupu.

Arii din familia Strauss

Concertul a fost susţinut de Orchestra Filarmonicii de Stat din Oradea sub bagheta dirijorului Cristian Sandu. Maestrul Cristian Sandu şi cei trei tenori invitaţi au fost ovaţionaţi minute în şir de publicul orădean.

În prima parte a concertului, melomanii au ascultat arii celebre din Johann şi Josef Strauss (uvertura Liliacul, Arie din Baronul ţiganilor, Delirien Walzer, Vergnugungszug – Polka schnell, op. 281), dar şi arii din Lehar Ferenc – Arie din Ţara Surâsului, Kalman Imre – Arie din Contesa Maritza.

Dacă în prima parte a concertului, cei trei solişti au cântat separat, în partea a doua a manifestării ei au cântat împreună: Ruggero Leoncavallo (Mattinata), Giambattista De Curtis (Tu ca nun chiagne), Luigi Denza (Funiculi, funicula), Eduardo di Capua (O sole mio), dar şi trei bis-uri «oficiale»: Dunărea albastră, Nussun dorma, Marşul lui Radetzky). Regia şi scenografia spectacolului au fost semnate de Horia Ballint.

C.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !