Concesiunea ar fi singura soluţie

1Comentariu
Concesiunea ar fi singura soluţie
În acest moment, pentru aerogara orădeană se vede un singur viitor: intervenţia unui investitor privat.

Studiul de oportunitate la Aeroport e gata. Şi concluziile sunt similare celor formulate anul trecut de angajaţii Aeroportului: se impune concesionarea aerogării orădene către un operator aeroportuar, care să-şi propună apoi dezvoltatea activităţii pe Aeroportul Oradea.

Tot Deloitte…

Studiul de oportunitate nu a mai fost realizat de firma Schnecker van Wyk & Pearson, ci de Deloitte România, ne-a informat şeful Serviciului Achiziţii de la Aeroportul Oradea, Viorel Băican. Firma Deloitte, ce pierduse iniţial licitaţia pentru o diferenţă de 2.215 lei noi, a contestat la Consiliul Naţional al Soluţionării Contestaţiilor (CNSC). CNSC a cerut reexaminarea dosarelor, iar comisia de licitaţie de la Aeroport, a descalificat firmele Schnecker – pentru că avocatul avea contract de asociere şi nu de angajat, aşa cum se precizase în ofertă şi Etape Advertising Sibiu – pentru că nu a mai răspuns solicitărilor comisiei. Astfel, Deloitte a fost declarată câştigătoare, cu o ofertă de 19.215 lei noi. Pentru o firmă de consultanţă de dimensiuni globale, aşa cum e Deloitte, miza nu e însă acest studiu de oportunitate. În august anul trecut, George Mucibabici, şeful reprezentanţei Deloitte România, se angaja în faţa Consiliului Judeţean ca, pe lângă realizarea unui studiu de oportunitate, să se implice în găsirea unui operator aeroportuar pentru Oradea. Desigur, cu comisionul de rigoare, botezat de preşedintele CJ, Radu Ţîrle, „comision de succes”.

Ce vor face aleşii?

Concluziile studiului de oportunitate urmează să fie depuse joi la Consiliul Judeţean, ne-au declarat cei din conducerea Aeroportului. Iar plenul CJ Bihor va trebui să-şi asume, într-o şedinţă următoare, concluziile acestui studiu şi să se treacă la lucruri concrete. Desigur, aceasta dacă aleşii judeţului vor da dovadă de mai multă responsabilitate ca până acum. Merită reamintit că la mijlocul anului trecut, consilierii judeţeni au dat cu tifla propunerii specialiştilor din Aeroport, care cereau acelaşi lucru, concesiunea. S-a dorit un studiu independent. Acum, studiul există, chiar dacă vine cu o întârziere de şase luni, din dorinţa consilierilor judeţeni. Rămâne să existe şi voinţă politică pentru ca Aeroportul Oradea să devină cu adevărat operaţional. În prezent, pe Oradea mai aterizează doar Tarom-ul, cu avioane mici, tip ATR, şi cursele charter. Motivul: lungimea insuficientă şi proasta calitate a pistei de aterizare/decolare.

C.C.

Modernizează terminalul Aeroportului Oradea



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor