„Concubinaj” într-un birou

1Comentariu
„Concubinaj” într-un birou
ORADEA – „Minune” la Spitalul Judeţean! Mai exact în Secţia de Diabet. De două zile, dr. Amorin Popa, medicul-şef al secţiei, oferă consultaţii în cabinetul pe a cărui uşă apare şi numele dr. Aurel Babeş.

Orice bolnav care doreşte să intre în contact cu distinşii medici este pus în încurcătură, mai ales că pe uşă se află ambele nume, pe plăcuţe separate însă, fiecare având aceeaşi titulatură: medic-şef. „Eu sunt aici de două zile.

A trebuit să părăsesc camera medicilor, unde îmi desfăşuram activitatea înainte, pentru a face loc unei colege. Domn’ doctor Babeş mai vine pe aici, dar asta e…”, ne spune dr. Popa, care a îndrăznit, în sfârşit, să păşească într-un teritoriu care a fost luni în şir un loc tabu.

Deşi dr. Amorin Popa a fost numit de vara trecută şeful Secţiei de Diabet, în luna decembrie dr. Aurel Babeş a încercat să revină la conducerea secţiei, pe baza unei adrese din partea Ministerului Sănătăţii, care-i dădea acest drept. Managerul Spitalului Clinic Judeţean Oradea, ec. Emil Popovoci Muţ, a trimis în ultima lună a anului trecut la Ministerul Sănătăţii o adresă cu privire la situaţia creată, având în vedere că acelaşi for superior era de acord şi cu suspendarea dr. Babeş din vară. Nici în prezent nu s-a primit vreun răspuns din partea ministerului.

Viorica Borz



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor