Concurenţă acerbă pentru armată

Concurenţă acerbă pentru armată
Deva – Tinerii care doresc să devină soldaţi sau gradaţi voluntari, angajaţi cu contract în structurile armatei, trebuie să se adreseze Centrului Militar Judeţean Hunedoara, unde a început deja activitatea de înscriere şi întocmire a dosarelor pentru prima serie de pregătire din acest an.

Calitatea soldaţilor sau gradaţilor voluntari din armata română tinde spre standarde dintre cele mai ridicate, dacă este să ne referim la numărul mare de tineri interesaţi să ocupe posturile disponibile în unităţile militare.

Cu o medie de peste 15 candidaţi pe loc, judeţul Hunedoara se situează pe un loc fruntaş în ceea ce priveşte interesul tinerilor care doresc să facă parte din rândurile soldaţilor sau gradaţilor voluntari. În plus, dintre cei peste 500 de candidaţi existenţi în baza de date a Centrului Militar Judeţean, 20 la sută sunt absolvenţi de studii superioare, iar jumătate au terminat un liceu şi deţin o diplomă de bacalaureat.

CMJ Hunedoara a declanşat activitatea de consiliere, înscriere şi întocmire a dosarelor de candidaţi pentru prima serie de pregătire din acest an. Informaţii suplimentare pot fi găsite pe site-ul Ministerului Apărării Naţionale, www.mapn.ro, la secţiunea „Alege cariera militară”.

Candidaţii pot opta pentru 32 de locuri libere existente la o unitate militară din Brad, cu specificaţia că pe 22 de posturi vor putea aplica doar tinerii care au efectuat deja stagiul militar. Alte şapte locuri sunt disponibile la o unitate militară din Deva, una dintre cerinţe fiind ca tinerii să aibă armata făcută.

După întocmirea dosarelor de candidat, tinerii vor participa la un examen de selecţie la Centrul Zonal Alba-Iulia, unde vor trebui să treacă de testele psihologice şi de pregătire fizică, selecţia primei serii de pregătire pentru soldaţi voluntari fiind prevăzută să se încheie la jumătatea lunii februarie.

Cei admişi vor fi angajaţi şi vor începe prima perioadă de pregătire, după care vor fi repartizaţi la unităţile militare pentru care au optat.
Pentru a doua serie de înscrieri pentru un post de militar profesionist, care va începe în luna iulie, în judeţul Hunedoara vor fi disponibile 40 de locuri doar la o unitate militară din Brad, pentru 15 dintre posturi fiind necesar ca tinerii să aibă stagiul militar îndeplinit.

Mihai Stan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase