Concurs de creaţie poetică

ORADEA/BEIUS – În perioada 30 martie – 1 aprilie, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor organizează o nouă ediţie a concursului naţional de poezie dedicat poetului Gheorghe Pituţ.

Concursul se adresează tinerilor poeţi cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani care nu au lansat, până la acest moment, niciun volum.
Competiţia se va desfăşura pe trei etape: în prima urmează să fie depuse lucrările la concursul de creaţie. Lucrările pentru concurs, dactilografiate şi semnate de autor, trebuie trimise până la 18 martie, prin poştă, pe adresa Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, str. Moscovei nr. 25, cu menţiunea „Pentru concursul de creaţie Gheorghe Pituţ”. Pe lângă creaţii, concurenţii vor mai trimite un curriculum vitae, o fotografie tip carte de identitate şi adresa completă a autorului.
În perioada 20-25 martie, un juriu alcătuit din personalităţi ale vieţii culturale bihorene va face o primă selecţie valorică a lucrărilor şi a autorilor, în vederea jurizării finale. În ultima etapă, 30 martie-1 aprilie, la Beiuş, vor fi ierarhizate creaţiile şi va fi organizat un program dedicat poeţilor Nichita Stănescu, Marin Sorescu şi Gheorghe Pituţ.

Valentin Teuca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !