Concurs de Ziua Mondială a Mediului

Concurs de Ziua Mondială a Mediului
De 42 de ani, întreaga lume sărbătoreşte, pe 5 iunie, Ziua Mondială a Mediului.

O zi în care conştientizăm mai mult decât oricând că depinde de fiecare dintre noi să păstrăm Pământul o planetă vie, să reducem poluarea, să producem energie cu resurse regenerabile, să păstrăm resursele naturale pentru că ele reprezintă sursa vieţii.

Sloganul din acest an este „Ia Atitudine! Schimbă-ţi comportamentul! Spune STOP schimbărilor climatice!” şi reprezintă o oportunitate excelentă de a lansa un apel de solidaritate cu insulele mici, ameninţate tot mai mult cu dispariţia ca urmare a creşterii nivelului mărilor şi oceanelor.

Acţiuni

Pentru a marca evenimentul, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al județului Bihor și GNM – Comisariatul Județean Bihor a lansat unităţilor şcolare din ciclul gimnazial un concurs sub formă de prezentări power-point, intitulat „Minunile naturii din județul Bihor!”. „Acest proiect educativ îşi propune conştientizarea elevilor, părinţilor, profesorilor, şi nu numai, despre importanţa şi cunoaşterea biodiversităţii din judeţul Bihor, şi aplicarea unor eforturi minime de către fiecare dintre noi pentru protecţia şi conservarea acesteia”, a precizat Sanda Mercea, director APM Bihor. Prezentarea și evaluarea lucrărilor participante, respectiv premierea asigurată de SC Holcim Ciment SA Aleşd, vor avea loc joi, la sediul APM Bihor.

Lucrările vor fi evaluate de un juriu format din reprezentanți ai APM Bihor, GNM CJ Bihor, ISJ Bihor în funcţie de următoarele criterii: încadrarea în tematica propusă, originalitate şi creativitate dar şi modul de prezentare a lucrării.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !