Concurs: Fotograful Anului

Concurs: Fotograful Anului
Ultimul termen de trimitere a lucrărilor este 1 noiembrie.

Asociaţia „Euro Foto Art”, în parteneriat cu Clubul Fotografic „Nufărul” din Oradea, organizează, în premieră judeţeană, prima ediţie a concursului „Fotograful de Nuntă al Anului”.

„Manifestarea urmăreşte nominalizarea celor mai valoroşi fotografi de nunta. Vom răsplăti munca lor cu diferite premii, constând în trofee, medalii de merit şi diplome. La concurs pot participa fotografi amatori şi profesionişti, cu domiciliul stabil în judeţul Bihor, cu seturi de cinci imagini monocrom sau color. Imaginile vor fi trimise în varianta digitală de jurizare, având latura mare între 1.200 şi 1.600 pixeli”, a declarat Ştefan Toth, preşedintele Asociaţiei „Euro Foto Art”.

Criterii

Tematica concursului este nunta, într-o serie formată din maximum cinci imagini. Fotografiile pot fi realizate ca portret, reportaj, eseu (poveste a evenimentului). De asemenea, imaginile pot fi realizate în orice manieră şi se pot utiliza orice tehnici de fotografiere şi prelucrare.

Juriul va ţine cont de originalitate, creativitate şi valoarea artistică a acestora. Cel care va obţine medalia de aur a Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, va fi declarat „Fotograful de Nuntă al Anului”. La final, fotografiile selectate vor face obiectul unei expoziţii.

Ultimul termen de primire a lucrărilor este 1 noiembrie. Jurizarea se va face în 5 noiembrie, iar anunţarea rezultatelor, în 8 noiembrie. Vernisajul expoziţiei şi înmânarea festivă a premiilor va avea loc în data de 26 noiembrie, de la ora 11:00, la Galeria Euro Foto Art.

Informaţiile suplimentare şi formularul de înscriere se pot obţine la sediul Asociaţiei Euro Foto Art din Oradea, în zilele de lucru, între orele 10:00 şi 14:00 sau prin telefon la numărul 0724/591.144.

C.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase