Condiţii de lux în spitale!!!?

ORADEA - În perioada 29 octombrie – 15 noiembrie reprezentanţi ai Autorităţii de Sănătate Publică Bihor, prin Biroul Promovare a Sănătăţii, au efectuat un sondaj în 13 unităţi sanitare din judeţ cu privire la percepţia pacienţilor asupra unor aspecte ale spitalizării.

Au fost intervievaţi 485 de pacienţi, internaţi în toate secţiile de specialitate, cu excepţia celor de ATI, psihiatrie, iar în cadrul secţiilor de pediatrie, informaţiile au fost obţinute de la mamele copiilor internaţi. Din spusele celor care au făcut acest studiu, cei intervievaţi au putut să-şi spună păsul în condiţii stricte de securitate, departe de ochii şi urechile personaluluispitalelor. Rezultatele i-au uimit însă atât pe cei care au făcut acest sondaj cât şi pe reprezentanţii mass-media, prezenţi azi la sediul ASP Bihor, în cadrul unei conferinţe de presă. Şi asta pentru că totul este cum nu se poate mai bine: pacienţii sunt mulţumiţi de îngrijirea medicală acordată de medici, cât şi de atitudinea şi comunicarea acestora faţă de ei. Şi în privinţa asistentelor medicale pacienţii au în proporţie de peste 85% numai cuvinte de laudă. Nemulţumirile bolnavilor sunt mai mari în privinţa infirmierelor. Cei care au avut curajul să spună negru pe alb cum stau lucrurile, au afirmat că unele cadre medicale au atitudinea repezită, dau dovadă de superficialitate, iar uneori limbajul este mai puţin adecvat.

Mulţumiţi şi de condiţii

Deşi pe parcursul întregului an, pe adresa redacţiilor vin nenumărate plângeri cu privire la condiţiile din unele spitale, rezultatul sondajului spun exact contrariul: condiţiile de cazare sunt bune şi foarte bune în proporţie de aproape 90%, curăţenia în saloane este asigurată în proporţie de 90%. Puţin scad procentele, dar nu foarte mult, când e vorba de curăţenia în grupurile sanitare. Cât priveşte calitatea hranei, din cauza căreia mulţi spun că trebuie să bată spitalele pentru a-şi hrăni bolnavii, repondenţii au fost mulţumiţi în proporţie de aproape 80%, iar în privinţa servirii mesei, aproape 90% sunt mulţumiţi şi foarte mulţumiţi.

Spitale de top!!!

În ansamblu, cel mai bine a ieşit în acest sondaj, Spitalul de Neurologie, fără partea de Psihiatrie, deoarece aici nu se putea intervieva niciun pacient, Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Oradea cât şi Spitalul din Bratca. Cel din urmă a ieşit la multe întrebări ca foarte bine în proporţie de 100%. Cât priveşte Spitalul de Neurologie, care a obţinut calificative dintre cele mai bune, mirarea a venit în ceea ce priveşte condiţiile de cazare, clădirea fiind una veche şi unde conducerea Spitalului 6 nu poate face reparaţii deoarece este cerută spre a fi retrocedată. „Nici eu nu sunt mulţumit cum arată această clădire, dar nu pot face nimic până nu ştim dacă este sigur a noastră”, ne-a declarat puţin surprins dr. Gheorghe Oros, managerul spitalului. „Noi considerăm că acest sondaj reflectă opinia sinceră a pacienţilor. Noi le-am asigurat intimitate în cadrul anchetei promiţându-le că identitatea lor nu va fi în niciun fel dezvăluită”, a declarat Adina Lazăr, sociolog în cadrul ASP Bihor. Reprezentanţii mass-media au atras atenţia conducerii ASP Bihor că nu se poate vorbi de obiectivitate din partea pacienţilor atâta vreme cât sunt internaţi în spital şi se află la mâna cadrelor medicale.

Viorica Borz

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !