Condiţii de lux la Maternitate

58Comentarii
Bebeluşii au condiţii de lux
Bebeluşii au condiţii de lux
Maternitatea are condiţii de lux la secţiile de lăuze şi nou-născuţi, prin veniturile proprii, sponsorizări şi UNICEF. Imagini  Video Video 

Noptiere, paturi de adulţi, paturi pentru nou-născuţi, mese de înfăşat şi 70 de seturi de lenjerii de pat doar de la UNICEF. La acestea se adaugă aparatura şi lucrările de reabilitare a secţiilor care au dus la o schimbare totală a secţiilor pentru nou-născuţi şi lăuze, a blocului cu sălile de naştere; celelalte secţii sunt în lucrări masive de reabilitare, policlinica va fi reabilitată din fonduri nerambursabile, prin Primărie, iar singurul corp de clădire ce mai aşteaptă investiţii este clădirea veche aflată în litigiu cu fundaţia Caritatea, care o revendică.

UNICEF felicită

UNICEF a cadorisit recent Maternitatea orădeană datorită rezultatelor bune obţinute în cadrul programului pentru alimentaţie naturală a sugarilor, program demarat în spital încă de prin 2004. Chiar dacă unele mame au strâmbat din nas, medicii şi asistentele din spital au dus zi de zi muncă de lămurire şi au oferit consiliere gravidelor şi mămicilor, încercând să le convingă că nu laptele praf le fac copiii mai sănătoşi şi mai puternici ci laptele matern. După o strădanie de circa 5 ani, UNICEF a revenit în spital şi a evaluat activitatea depusă, iar rezultatul a fost dincolo de felicitări, dotarea cu o serie de lucruri nou-nouţe, absolut vitale pentru spital. Aşa se face că unitatea a fost declarat „spital – prieten al copilului” şi din unitate au dispărut complet păturile grele şi ţepoase, în locul lor apărând pilote şi perne noi, moi şi călduroase.

Saltelele au fost schimbate şi îmbrăcate cu muşama pentru a fi igienizate conform standardelor, vesela complet schimbată, noptierele la fel. UNICEF a adus noptiere rabatabile, cu loc de servit masa, care corespunde ca mărime tăvilor pe care este adus meniul mămicilor. Mâncarea nu se mai serveşte din găleţi ci din recipiente inoxidabile, noi, aduse cu cărucioare noi, compartimentate practic. Inclusiv sala de preparat laptele copiilor a fost reabilitată şi zilele acestea urmează ca zecile de LCD-urile aduse tot prin UNICEF să fie montate în fiecare cameră.

De reţinut că fiecare încăpere din secţia de lăuze are doar două locuri pentru mămici, pătuţuri pentru copii şi câte o baie reparată complet, foarte curată, cu gresia schimbată şi asortată cu faianţa, cu chiuvetă, toaletă dar şi cu duş. În secţia de lăuze nu îşi mai fac veacul gândacii şi alte vietăţi, inclusiv la sala de tratament fiind schimbată şi pardoseala dar şi gresia. Culoarea pe nuanţă de bej şi portocaliu atât a încăperilor cât şi a mobilierului, la care se adaugă perdele şi draperii cu Winnie the Pooh completează tabloul perfect pentru un imobil în care sunt aduşi pe lume copiii.

Urmează

Săptămâna viitoare vor fi montate televizoarele aduse de UNICEF, fiecare cameră dispunând şi de cablu de televiziune. Mămicile vor avea posibilitatea de a afla prin intermediul emisiunilor difuzate secrete pentru o alimentaţie corectă şi naturală a copiilor lor şi alte lecţii de prevenire a diverselor afecţiuni.

La această oră sunt complet schimbate şi dotate ultramodern secţiile de nou-născuţi, blocul operator, secţiile de terapie intensivă pentru nou-născuţi, pentru femei, gravide şi femei cu afecţiuni de ordin ginecologic şi urmează ca şi secţiile pentru ginecopate să fie reabilitate.

Reprezentanţii UNICEF au declarat recent că sunt foarte mulţumiţi de evoluţia spitalului şi spun că Maternitatea ar fi ajuns la această oră primul spital de profil din ţară reabilitat şi dotat ca la carte. De altfel, în ultimele luni, mai multe femei din oraşe îndepărtate din ţară (Braşov, Bucureşti etc) au ales să nască la Maternitatea din Oradea, datorită condiţiilor şi serviciilor medicale deosebite de aici, astfel încât fuga unor gravide pentru a naşte la clinici din străinătate din cauza condiţiilor hoteliere mai bune acolo nu se mai justifică.

Otilia Sandor



58Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor