Condiții inumane pentru orădeni în trafic

De Otilia Șandor
Reactualizat la:
7Comentarii
Otilia Șandor
Otilia Șandor
De curând, Primăria Oradea a anunțat că pune autobuze în zona metropolitană.

Asta chiar dacă nu reuşeşte nici în oraş să ofere cetățenilor transport în comun civilizat. Dovezi sunt multe. De pildă, s-a renunțat din nou, pe linia 15 la autobuze şi au fost puse în circulație microbuze. Dar nu s-a mărit numărul curselor. Şi din nou, copii mici, adulți, vârstnici, s-au înghesuit dimineața ca sardelele.

De ce s-a trecut iar la involuție? Să fie mai uşor şoferilor şi mai greu călătorilor. Vorba aia: se înghesuie ei. Pentru că, din cauza lucrărilor de drum spre Fughiu – Oşorhei – şi acestea întârziate, la care se adaugă, peste noapte, lucrări de montare gaz (de parcă nici acestea nu puteau fi efectuate în vacanța de vară) şoferii lovesc autobuzele de copacii aflați pe marginea drumului şi nu toți pot întoarce fără incidente la capătul liniei.

Adăugăm ambuteiaje zilnice în intersecții, tramvaie care urlă riscând accidente, şosele dacă nu sparte, atunci denivelate, cozi de maşini în oraş, pe poduri și şosele ce duc mai ales spre şcoli şi grădinițe.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor