Condiţii relaxate la RBL

BUCUREŞTI – Raiffeisen Banca pentru Locuinţe (RBL) a relaxat din nou condiţiile de acordare a creditelor.

Astfel, în calculul bonităţii clientului, RBL acceptă până la trei codebitori, aceştia putând fi membrii ai familiei solicitantului de credit, respectiv soţul/soţia acestuia, rudele şi afinii solicitantului.

Banca a hotărât, de asemenea, ca la veniturile acceptate, să se ia în considerare în proporţie de 75% şi câştigurile din dividende obţinute de la firmele care desfăşoară activitate de minim doi ani consecutiv şi care, în ultimul an, au realizat profit repartizat în dividende.

Mai mult, în calcularea bonităţii clientului, RBL acceptă şi veniturile românilor obţinute în străinătate, dar şi sumele obţinute din activităţi independente cum ar fii: taximetrie, medicină, avocatură, notariat public, arhitectură, contabilitate etc., sau din chirii, pensii, drepturi de proprietate intelectuală.

„Scopul nostru principal este de a avea în ofertă produse accesibile pentru toţi clienţii. De aceea, ne-am decis ca, în calcularea bonităţii clientului, să acceptăm până la trei codebitori si să luăm în considerare şi câştigurile din dividende. Flexibilitatea în calculul bonităţii unui client poate face diferenţa între bănci şi implicit să ducă la creşterea numărului de clienţi”, a declarat Ionuţ Costea, preşedintele Raiffeisen Banca pentru Locuinţe.

Dan Birta

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase