Condoleezza Rice a refuzat o întrevedere cu Coroianu

3Comentarii
Condoleezza Rice a refuzat o întrevedere cu Coroianu
BUCUREŞTI – Secretarul de stat american, Condoleezza Rice, a refuzat o întâlnire solicitată de şeful diplomaţiei de la Bucureşti, Adrian Cioroianu, pentru reuniunea miniştrilor de Externe ai ţărilor NATO, care va avea loc mâine şi poimâine la Oslo.

Purtătorul de cuvânt al MAE, Corina Vinţan, a declarat pentru Realitatea TV că prezenţa de scurtă durată a secretarului de stat american în capitala Norvegiei nu a permis o întrevedere cu ministrul român de Externe.

“Prezenţa de scurtă durată a secretarului de stat Condoleezza Rice la Oslo nu a premis o întrevedere cu ministrul de Externe român Adrian Cioroianu. Secretarul de stat american se află la Oslo doar pentru o jumătate de zi şi are întâlnire bilaterală doar cu ţara gazdă. Ministrul Cioroianu va avea, însă, întâlniri bilaterale cu alţi omologi”, a declarat Corina Vinţan, purtător de cuvânt MAE.

Potrivit NewsIn, care citează surse diplomatice, motivul real al refuzului secretarului de stat american este situaţia politică de la Bucureşti. Cioroianu a primit răpunsul negativ, vineri, aproape imediat după ce a fost făcută solicitarea privind întâlnirea celor doi şefi ai diplomaţiilor americană şi română, adaugă NewsIn.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor