Conducerea CNH, cercetată penal

Conducerea CNH, cercetată penal
PETROŞANI - Directorul general al Companiei Naţionale a Huilei (CNH) din Petroşani, Daniel Surulescu, este cercetat penal pentru modul de utilizare a creditelor bugetare de care compania a beneficiat anul trecut.

Alături de acesta, în dosar, mai sunt cercetaţi directorul tehnic Mircea Ivan, directoarea economică Verginica Popescu şi directorul comercial Mihail Stoicescu. Poliţia a demarat cercetările după ce inspectorii Camerei de Conturi Hunedoara au descoperit, cu ocazia unui control la sediul CNH, o serie de aspecte de natură penală. Reprezentanţii Camerei de Conturi au sesizat DNA, iar procurorii au decis disjungerea dosarului, o parte fiind trimis la poliţie, pentru continuarea cercetărilor.
Adjunctul comandantului Poliţiei Petroşani, Constantin Stegărescu, a spus că dosarul face referire la cum ar fi fost folosiţi banii pentru investiţii, iar în cauză au demarat cercetările. „Am primit dosarul de la DNA, iar acum ne aflăm în faza cercetărilor“, a declarat Stegărescu. Întreaga conducere a Companiei Naţionale a Huilei Petroşani a intrat în vizorul justiţiei după ce a fost acuzată că ar fi achiziţionat un utilaj minier în valoare de opt milioane de euro fără să aibă sursă de finanţare în momentul licitaţiei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase