Conducerea sub influența alcoolului – contravenție sau infracțiune?

Avocat Georghe Berche
Avocat Georghe Berche
Natura sancțiunii aplicate pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului se stabilește în funcție de cantitatea de alcool indicată în urma verificării făcute cu aparatul etilotest.

Conducătorii auto opriți în trafic și testați de polițistul rutier cu un mijloc tehnic omologat și depistați ca având o concentrație de până la 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, săvârșesc o faptă contravențională care se sancţionează de la 9 la 20 puncte-amendă (un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie) şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

În cazul în care în urma testării cu aparatul etilotest, se constată existența unei concentrații de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat (echivalent cu 0,80 g/l alcool pur în sânge), conducătorul auto comite o infracțiune sancționată de art. 336 NCP sancționată cu închisoare de la unu la cinci sau cu amenda iar în baza art. 114 OUG 195/2002 se va dispune anularea permisului de conducere.

Trebuie făcută precizarea că, în cazul în care se constată existența unei concentrații de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, persoanei testate îi revine obligația de a se supune recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool pur în sânge.

Doar în urma stablirii îmbibației de alcool pur în sânge prin recoltarea de mostre biologice poate fi constatată infracțiunea de conducere sub influența alcoolului, nefiind suficientă doar testarea cu aparatul etilotest.

Însă, dacă persoana obligată să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei se sustrage ori refuză acest lucru, săvârșește infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de probe biologice prevăzută de art. 337 NCP, fiind sancționată cu închisoarea de la unu la cinci ani.

Pentru a dobândi din nou dreptul de a conduce, persoana al cărei permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului se poate prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, după caz, dacă a intervenit una dintre situaţiile următoare:

  1. au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate ori la locul de muncă;
  2. a trecut un an de la data graţierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !