Conferinţă de turism la Oradea

1Comentariu
Conferinţă de turism la Oradea
ORADEA – Federaţia Patronilor Bihor organizează azi, la Hotel Continental, o conferinţă naţională intitulată „Soluţii europene pentru turismul românesc”.

Conducerea organizaţiei patronale bihorene susţine că la eveniment şi-a anunţat participarea ministrul de resort, Ioan Ovidiu Silaghi. Acest fapt a fost confirmat ieri de şeful de cabinet al deţinătorului portofoliului turismului, după cum ne anunţă preşedintele FPB, Ioan Lucian.

Invitaţi de marcă
Lucrările conferinţei, care vor avea loc în Sala Belvedere a hotelului orădean , vor debuta la ora 9:30 şi se vor bucura de o participare deosebită. Pe lângă ministrul Ioan Ovidiu Silaghi, şi-au mai anunţat participarea cu alocuţiuni şi o serie de oficialităţi locale şi regionale, reprezentanţi ai organizaţiilor şi forurilor naţionale de turism.

De asemenea, au fost invitaţi şi toţi întreprinzătorii cu afaceri în domeniul turistic, incluzând aici şi patronii de complexe hoteliere şi pensiuni agroturistice din Bihor. Temele propuse sunt extrem de interesante, pornind de la strategiile de dezvoltare a turismului post-aderare, evaluarea potenţialului turistic al României şi a posibilităţilor de dezvoltare regională şi, nu în ultimul rând, soluţii şi oferte de finanţare pentru dezvoltarea turismului.

Valentin Buda



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor