Confiscari din intracomunitare

Confiscari din intracomunitare
Jumătate dintre agenţii economici verificaţi de Gardă în septembrie erau cu nereguli.

Garda Financiara (GF) Bihor a desfăşurat o activitate mai bună în ceea ce priveşte confiscările şi monitorizările tranzactiilor intracomunitare în vamă în luna septembrie. „A fost o mişcare mai bună ca în lunile anterioare. Circulaţia mărfurilor este în creştere. Acesta poate fi şi un semnal pentru ieşirea din criză, pe de o parte. Pe de altă parte, vara, importurile de fructe din spaţiul european sunt mai mici, fiind o perioadă a exploziei produselor româneşti pe piaţă”, a explicat Călin Gal, comisarul-şef al GF Bihor. Pe de altă parte, în pieţele româneşti au început să apară producători din Ungaria. „Nimeni nu le interzice să vândă în România, dacă au toate documentele în regulă şi dacă sunt dotaţi cu case de marcat electronice fiscale”, a precizat Călin Gal.

Controale şi confiscări

În luna septembrie 2010, GF Bihor a verificat 616 agenţi economici dintre care 309 aveau deficienţe. „Au fost stabilite sume în valoare de 1.794.230 de lei, din care s-au încasat 698.000 de lei. Din aceste sume, 900.000 de lei provin din operaţiuni intracomunitare”, a specificat comisarul-şef al GF Bihor. Majoritatea confiscărilor a fost făcută de pe firme fantomă, care nu pot fi identificate. „Noi disponibilizăm marfa până la efectuarea controalelor în judeţele respective”, a explicat reprezentantul Gărzii bihorene.

70% din confiscări sunt reprezentate de legume, fructe, carne şi preparate din carne. Astfel, au fost confiscate 226.171 kilograme de legume – fructe (banane, cartofi, portocale, roşii, ţelină), 60.000 de kilograme de carne de pui, 23.000 de kilograme de carne de porc, 12.419 bucăţi de flori 72.000 kilograme de grâu, 150 de litri de băuturi alcoolice şi 6.000 de ţigarete. De la o firmă de lohn au fost confiscate 252 de cămăşi, iar de la o firmă cu activitate în domeniul fierului vechi – 2.339 kilograme de cupru.

„Am mai înaintat la Parchet 11 sesizări penale cu o valoare totală a prejudiciului de 12 miliarde de lei vechi, din care 3,5 miliarde de lei vechi din impozite şi taxe calculate la persoanele fizice care au comercializat ţigări”, a declarat Călin Gal.

În septembrie au fost monitorizate 458 de operaţiuni intracomunitare, 98 dintre operatori fiind selectaţi în baza analizei de risc.

D.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase