Confort studențesc: 243 camere de două locuri

De Cristina Ghilea
4Comentarii
Suprafața construită desfășurată ar fi de peste 10.000 mp
Suprafața construită desfășurată ar fi de peste 10.000 mp
Cele două cămine studențești pe care Primăria le va construi și ceda în folosință Universității din Oradea sunt în faza predării documentațiilor.

„Proiectanții au finalizat studiul de fezabilitate pentru cele două cămine studențești pe care Primăria le va construi pentru studenții Universității din Oradea. Vor fi 243 de camere, cu doi studenți în cameră, suprafața construită desfășurată fiind de peste 10.000 de metri pătrați.

În perioada următoare sperăm să obținem toate avizele necesare, în așa fel încât Consiliul Municipal să aprobe în cursul lunii iulie indicatorii tehnico-economici. Vom organiza apoi licitația pentru proiectare și execuție, în așa fel încât în această toamnă să înceapă lucrările de construcție”, a anunțat primarul Ilie Bolojan pe pagina de socializare.

Conform edilului, durata de execuție a acestora este estimată la un an. „Sper ca în toamna anului următor, studenții care vor veni la specializarea IT la Universitatea Oradea să se poată caza în căminele noi în condiții foarte bune. Aceste cămine sunt parte a masterplanului de dezvoltare a campusului universitar și de susținere a IT-ului orădean în anii următori”, a arătat edilul. Conform masterplanului campusului universitar, zona rezervată căminelor este așa-numitul Habitat 1, destinată spațiilor de cazare și complementare, aflată în vecinătatea viitoarei săli multifuncționale. În vecinătate există un proiect pentru realizarea unui alt cămin studențesc prin Compania Națională de Investiții.

Executivul a estimat că ar fi nevoie de aproximativ 1.600 de locuri de cazare în cămine, pentru a muta studenții cazați în campusul școlar de la „Mihai Viteazul” și pe alții, care locuiesc cu chirie.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor