Consilierii se opun sărbătorii

1Comentariu
O parte dintre consilierii locali din comună pun semnul egalităţii între Zilele comunei şi sărbătoarea PNL. Zilele Auşeului se anunţă cu scântei. Nu generate de focurile de artificii, ci de ciocnirile dintre consilierii locali şi viceprimar.

O parte dintre consilierii locali au aflat de-abia în urmă cu o săptămână faptul că sâmbătă şi duminică se vor sărbători Zilele comunei. Viceprimarul Silviu Botiş, membru PNL, e acuzat că, din dorinţa de a face imagine propriului partid, a decis de unul singur care este programul manifestărilor şi destinaţia fondurilor. Uzând de banii publici.

Sărbătoarea PNL?

„Consiliul Local a aprobat în luna februarie, la rectificarea de buget, o anumită sumă al cărui cuantum nu mi-l amintesc, pentru a sărbători prima ediţie a Zilelor comunei, spune consilierul democrat Gavril Lele. De atunci nu am mai fost consultaţi nici noi, nici cetăţenii. Sărbătoarea se face fiindcă vrea viceprimarul o sărbătoare a PNL-ului, în condiţiile în care primarul e bolnav de două luni”.

Consilierul PD spune că joia trecută, la sfârşitul şedinţei de Consiliu, au fost anunţati de intenţia viceprimarului. „Nu am hotărât nimic referitor la Zilele comunei, pentru că noi nici nu am ştiut ce se pregăteşte. Şi nu avea cum să se obţină majoritatea pentru a lua o astfel de hotărâre”.

„Nu fac politică”

Consiliul Local Auşeu are 13 membri. Dintre aceştia cinci sunt liberali, trei membri PNG, doi PD, doi PSD şi unul a intrat pe listele fostului PNŢCD. În programul Zilelor comunei figurează dezvelirea bustului academicianului Alexandru Roman şi un program artistic.

Viceprimarul de Auşeu spune că atunci când s-a votat bugetul sărbătorii, adică 50 milioane de lei, consilierii şi-au dat votul şi pentru organizarea sărbătorii. „Eu nu fac politică în Primărie şi dacă s-a interpretat aşa, îmi pare foarte rău. Eu am dat invitaţii tuturor, indiferent de culoarea politică”, ne-a declarat Silviu Botiş.

Secundul de la Primăria Auşeu insistă asupra faptului că sărbătoarea este ocazionată şi de împlinirea a 700 de ani de atestare documentară a localităţii.

Veronica Bursaşiu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor