Consiliul Judeţean va suplimenta cu 5 milioane de lei banii pe drumurile judeţene, printr-o rectficare de buget prevăzută luni, anunţă Ioan Mang. O parte din aceşti bani este luată din cofinanţarea CJ Bihor prevăzută iniţial pentru proiectele din judeţ prinse în Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), finanţat de Guvern. Vicepreşedintele Ioan Mang afirmă însă că PNDL nu comportă probleme, astfel încât banii vor fi dirijaţi spre drumuri. Potrivit lui, 577 kilometri de drumuri judeţene sunt în stare proastă, adică (59,13%) din drumurile administrate de CJ Bihor. În schimb, 159,9 kilometri (16,4%) sunt în stare bună, iar 237,1 kilometri (24,47%) sunt catalogaţi ca fiind într-o stare medie.
„Vor fi prioritare drumurile aflate într-un stadiu prost şi care sunt circulate. De asemenea, drumurile care sunt pe investiţie, aşadar, nu cele ce necesită reparaţii şi întreţinere. Vorbim despre drumurile DJ Husasău de Tinca – Oşand – Mierlău, DJ Uileacu de Criş – Burzuc – Chioag – Sârbi, unde vom investi aproximativ 2 milioane de lei, în total. Pe reparaţii sunt în total 12 km suplimentari pentru covoare asfaltice. Se vor stabili ulterior care sunt porţiunile cele mai viciate”, declară Mang, precizând că 2 milioane de lei merg pe investiţii şi 2,5 milioane pe reparaţii.
„Pe PNDL e porţiunea Leş – Tinca, ce va fi finalizată până la sfârşitul lunii viitoare, până la ieşirea din Tinca. De la acesta se mută banii. Sunt fonduri pe PNDL. Aşadar nu e nevoie să cheltuim banii proprii, când sunt bani de la Guvern. La fel, în cazul DJ Copăcel – Tăşad”, precizează vicepreşedintele CJ Bihor, şeful PSD Ioan Mang, cel care coordonează Direcţia Tehnică în Consiliul Judeţean Bihor.
Promisiunea de la Muzeu
În privinţa mutării Muzeului Ţării Crişurilor în noul sediu de pe str. Armatei Române, Mang afirmă că „ne ţinem de cuvânt – am promis în campanie că în maximum 1 an jumătate îl mutăm. Probabil că în ianuarie tăiem panglica la clădire, aşa a promis constructorul. Cel puţin la două săptămâni vizitez şantierul”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!