Construcţiile din România au crescut în mai de 45 de ori peste media UE

Construcţiile din România au crescut în mai de 45 de ori peste media UE
Construcţiile din România au crescut în luna mai de 45 de ori peste media Uniunii Europene . Este cel mai puternic avans la nivelul întregului bloc comunitar,spune Biroul European de statistică, Eurostat.

Nivelul construcţiilor din România a crescut în mai cu 31,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu mult peste media Uniunii Europene, de numai 0,7%, potrivit datelor publicate de biroul european de statistică, Eurostat.

România a fost urmată în clasament de Bulgaria şi Polonia, ambele cu creşteri de 16,3%. La polul opus s-au aflat Spania, cu o scădere a nivelului construcţiilor de 10,8%, Portugalia, cu o micşorare de 6,8% şi Cehia, al cărei ritm de costruire a fost cu 2,1% mai mic decât cel înregistrat în mai anul trecut.

În ceea ce priveşte avansul sectorului construcţiilor comparativ cu luna aprilie, România se situează pe poziţia a doua între statele membre cu o creştere de 2,9%. Cel mai important avans lunar a fost consemnat în Marea Britanie: de 3,4 procente.

Media construcţiilor de la nivelul celor 27 de state ale Uniunii Europene a relevat o creştere de 0,2% faţă de luna aprilie.

Raportul Eurostat precizează că nu au fost diponibile date privind sectorul construcţiilor din 12 state membre.

 

Sursa: The money channel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !