Constructorii romani incearca sa-si rezolve problemele de credibilitate

De M. Hoster
Constructorii romani incearca sa-si rezolve problemele de credibilitate
Constructorii români au nevoie de credibilitate, atât în ceea ce priveşte calitatea de partener de discuţii cu autorităţile, dar mai ales în faţa potenţialilor parteneri străini. Afirmaţia aparţine lui Tiberiu Andrioaiei, vicepreşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC). Aflat joi la Timişoara el a discutat cu reprezentanţii acestui sector în cadrul celei de-a treia ediţii a Conferinţelor locale ale PSC.

„Noi trebuie să începem reforma chiar din interiorul patronatului. În primul rând aici trebuie să punem lucrurile la punct. Şi în relaţia cu Executivul trebuie să fim un partener credibil. Dacă în cazul Comisiei de Dialog Social toţi miniştrii au o poziţie coerentă, pe aceiaşi linie, sindicatele la fel, poziţia reprezentanţilor societăţilor din construcţii era întotdeauna una diferită. Fiecare avea propria versiune”, a mai declarat Andrioaiei. Această calitate unitară a patronatului este necesară şi în ceea ce priveşte relaţia cu eventualii parteneri străini, mai spune Andrioaiei: „În momentul în care o firmă străină vine să caute un partener de discuţie în România trebuie să aibă cui să se adreseze, să aibă cu cine să discute şi care să îl orienteze către cea mai bună soluţie. Am un exemplu, al unei firme olandeze. Ei au venit la noi şi au căutat un partener pentru proiectul lor. I-am propuse cinci firme de specialitate, iar una este chiar din Timişoara. Aceste firme, chiar dacă nu au dimensiunea necesară pentru a corespunde solicitărilor, pot să stabilească un parteneriat şi pot acoperi solicitarea. Dar, o asemenea discuţie nu poate avea loc decât dacă avem credibilitate”.

Reprezentantul patronatului a anunţat că din această săptămână funcţionează o filială a organizaţiei. Din păcate, trebuie să remarcăm faptul că a fost necesar aproape un an de zile pentru ca planul prezentat în cadrul ediţiei precedente a Conferinţelor PSC să şi devină realitate. Cert este că organizaţia e deja funcţională şi are nouă membri fondatori.

Tiberiu Andrioaiei a vorbit firmelor din construcţii prezente la discuţii despre necesitatea reducerii costurilor de financiare pentru ca societatea să devină rentabilă. Din păcate, situaţia în sectorul construcţiilor rămâne în România una dificilă. „Firmele care au reuşit cât de cât să se menţină pe piaţă nu cred că vor face faţă în perioada următoare. Numai cele care au reinvestit profitul realizate, cele care şi-au restructurat activitatea vor rămâne pe piaţă”, a mai spus reprezentantul patronatelor.

Conform lui Andrioaiei, în perioada viitoare PSC va insista asupra certificării firmelor din domeniul construcţiilor. „Această certificare trebuie impusă. Trebuie evitată ajungerea în situaţia în care, de exemplu, o firmă care face lucrări de amenajări interioare participă la o licitaţie şi câştigă construcţia unui drum. Poate că exemplul este exagerat, dar crează o imagine clară asupra a ceea ce se poate întâmpla. Desigur, acea firmă va putea face şi drumuri, dar numai atunci când va putea demonstra şi competenţele necesare”, a încheiat Tiberiu Andrioaiei.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase