Consum şi trafic de droguri

1Comentariu
Consum şi trafic de droguri
11 tineri cu vârste între 19 şi 25 de ani sunt cercetaţi pentru trafic, distribuire şi consum de droguri. Video: I-au prins cu droguri  

Poliţiştii B.C.C.O Oradea şi procurorii D.I.I.C.O.T Bihor au definitivat săptămâna trecută cercetările efectuate asupra unui grup de 11 tineri, domiciliaţi în judeţele Cluj şi Maramureş. Patru dintre aceştia au fost acuzaţi detrafic de droguri, în urma unor flagrante efectuate în Baia – Mare, la începutul acestui an. Asupra celor patru au fost găsite 185 grame de haşiş, pregătite pentru vânzare. În urma unei alte percheziţii, la locuinţa unui alt membru al grupării, au mai fost descoperite 125 grame de cannabis şi 415 grame de haşiş. În urma amplelor cercetări efectuate s-a descoperit că, în perioada ianuarie 2008 – februarie 2009, traficanţii au reuşit să distribuie pe raza judeţelor Cluj, Maramureş şi Bihor, nu mai puţin de două kilograme de cannabis, plus alte 600 grame de haşiş. Preţul de vânzare al uni gram de „marfă” era de 50 lei.

„Marfă” de import

Anchetatorii au mai stabilit că drogurile erau aduse ilegal în ţară, din Ungaria şi Spania. Drept urmare, tinerii acuzaţi de consum de droguri au fost sancţionaţi cu amendă administrativă şi urmează a fi integraţi într-un program pentru dezintoxicare, în cadrul Agenţiei Naţionale de Antidrog – Centrul Regional Oradea. „Ceilalţi patru, acuzaţi de trafic de droguri au fost arestaţi preventiv, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă pedepse cu închisoarea cuprinse între 10 şi 20 de ani.” precizează comisar şef de poliţie Valerian Şipoş, împuternicit şef B.C.C.O Oradea.

Alexandra Borz

Trafic şi consum de droguri (2 aprilie 2009)



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor