Contabilii, responsabili

Contabilii, responsabili
ORADEA - Prima conferinţă din anul acesta a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi (CECAR) Bihor a scos în evidenţă, încă o dată, importanţa profesiei de contabil.

„Organizarea şi conducerea evidenţei contabile în România se face conform legislaţiei Uniunii Europene”, a precizat Leonica Bochiş, directorul executiv al CECCAR Bihor, în conferinţa de presă ţinută joi, 24 ianuarie, la noul sediu al CECCAR Bihor, din Piaţa Independenţei, nr. 29.

Conducerea CECCAR Bihor a evidenţiat faptul că organizarea, conducerea şi semnarea situaţiilor financiare la agenţii economici se face în două moduri. Unul dintre moduri este în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană îndreptăţită să îndeplinească această funcţie.

Contabilitatea mai poate fi organizată şi condusă pe bază de contracte de prestări servicii în domeniul contabilităţii, încheiate între persoane fizice sau juridice, autorizate conform legii, membre ale CECCAR. „Răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului-şef sau persoanelor fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre CECCAR”, a specificat Leonica Bochiş.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !