Contestaţii la APIA

Contestaţii la APIA
ORADEA - 127 de fermieri bihoreni au depus contestaţii la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Bihor. Aceştia sunt nemulţumiţi de felul în care le-a fost soluţionată problema plăţilor pe suprafaţă pentru anul 2007.

„După comunicarea deciziilor de plată, oamenii au termen de zece zile pentru a face contestaţii. Noi mergem pe teren să reevaluăm situaţia şi, în cazul în care s-a greşit, revenim asupra deciziei”, a precizat Ioan Grec, directorul APIA Bihor.

Fermerii bihoreni au solicitat Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură sprijin pentru 334.767 hectare. Din numărul total de 42.989 de fermieri, aproape 96% au primit sumele aferente plăţilor unice pe suprafaţă şi celor naţionale direct complementare. 150 de fermieri au fost excluşi de la plată, fiind neeligibili, întrucât au depus cereri pentru suprafeţe sub limita de un hectar, sau au depus solicitarea după termenul-limită de 25 iunie. De asemenea, 330 au fost sancţionaţi cu excluderea de la plată pentru supradeclarări sau situaţii conflictuale. Comparativ cu alte judeţe în ceea ce priveşte întocmirea situaţiilor, a documentaţiilor de plată şi a efectuării plăţilor, judeţul nostru ocupă un onorabil loc şase. În prezent, reprezentanţii APIA Bihor fac inspecţii pentru acordarea subvenţiilor pentru anul 2008.

 

Simona Albinaru



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !