Contestaţii la tezele cu subiect unic

Contestaţii la tezele cu subiect unic
DEVA – Elevii hunedoreni din clasele a VII-a şi a VIII-a care au susţinut în perioada 30 noiembrie – 14 decembrie teze cu subiect unic şi nu sunt mulţumiţi de notele primite vor putea depune azi contestaţii.

Profesorii elevilor au avut obligaţia ca după afişarea primelor rezultate, timp de cinci zile, să analizeze la clasă tezele. Contestaţiile vor putea fi depuse în urma acestor evaluări, la comisiile din şcoli. Profesorii hunedoreni, care au participat la evaluări nu au sesizat, pe parcursul evaluărilor tezelor la clasă, apariţia unor probleme grave însă susţin că unii elevi sunt nemulţumiţi de rezultate.

 

Lucrările contestate vor fi recorectate în centre speciale. Reevaluarea tezelor se face pe o perioadă de două zile de la data depunerii contestaţiilor. În situaţia în care între nota iniţială dată de comisia din centrul de evaluare şi nota pusă de comisia din centrul de contestaţii este o diferenţă de cel puţin 0,5 puncte, nota finală a tezei reevaluate va fi cea acordată de comisia din centrul de contestaţii. Dacă diferenţa dintre cele două note este mai mică de 0,5 puncte, nota finală a tezei reevaluate va fi cea acordată în centrul de evaluare.

 

Elevii care nu au participat la prima sesiune a tezelor cu subiect unic vor putea susţine lucrările în 12 – 22 februarie.

 

Sanda Bocaniciu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !